Starea pădurii

Istoria se repetă

Pădurea României se micșorează pe zi ce trece iar silvicultura e în regres. Este în plină desfășurare un conflict ideologic, similar cu răscrucea în fața căreia România se găsea la sfârșitul secolului al XIX-lea, când modelul francez de silvicultură ecologică pierdea tot mai mult teren în fața modelului german de silvicultură agresivă, aplicat de austrieci cu preponderență în Bucovina, unde suprafețe uriașe fuseseră tăiate la ras. Istoria se repetă, deși este vizibil și măsurabil eșecul modelului german de silvicultură agresivă, care implică suprafețe vaste tăiate la ras, eliminarea arborilor bătrâni și înlocuirea completă a pădurilor mixte naturale cu monoculturi vulnerabile în fața dezastrelor naturale și a insectelor.

Tendința din România este surprinzătoare și în contextul în care țările care urmaseră modelul german (inclusiv Germania) și-au reconsiderat abordarea și implementează programe de reconversie a plantațiilor de tip natural-fundamental și o silvicultură apropiată de natură (de exemplu modelul ProSilva). România pare să urmeze o tendință opusă, de renunțare la principiile ecologice în gospodărirea pădurii.

Pădurea ieri și azi (modele de silvicultură)

În anul 2001, academicianul Victor Giurgiu estima în scurtul istoric al pădurilor României, din cartea ”Pădurile Virgine din România”, că pădurile au ocupat în trecut 80% din suprafața țării, diferența fiind ocupată de pajiști de stepă (15%), de vegetație alpină, subalpină, acvatică și palustră (5%). La sfârșitul secolului al XIX-lea suprafața împădurită a scăzut la 40%, ajungând la sfârșitul celui de al II-lea război mondial la 28%. Despăduririle cele mai agresive s-au produs la câmpie, unde suprafața împădurită rămasă variază între 3% în sud-est și 10% în vest.

la sfârșitul secolului al XIX-lea, când austriacul Johann Pitschak a adus în România modelul de silvicultură intensivă germană, bazat pe tăieri rase vaste și monoculture, România avea o tradiție bazată pe silvicultura ecologică cu o generație de silviculturi școliți în Franța, după modelul G. Hüffel. Guvernul României și Regele Carol I i-au invitat atât pe Hüffel cât și pe Pitschak la București pentru a-și apăra pozițiile. La acea vreme, silvicultura ecologică a câștigat. Congresul Silvicultorilor din 1894 a votat aproape în unanimitate pentru modelul Hüffel. Pădurile conduse pe principii de silvicultură ecologică și-au reconstituit astăzi (un secol mai târziu) structura lor neregulată, naturală. Între timp, practica arată că cele două ideologii au continuat să coexiste, astfel că jumătate dintre pădurile din România sunt astăzi departe de silvicultura ecologică. Aceste păduri sunt astăzi cele mai lipsite de biodiversitate și vulnerabile în fața doborâturilor de vânt și a insectelor.

În prezent, presiunea economică ce promovează modelul de silvicultură agresivă este fără precedent și se exercită chiar şi asupra ariilor protejate și a ultimelor păduri primare. Doar circa 7,51% din pădurile virgine (30.062 hectare) sunt protejate astăzi, deși Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă a României, din anul 1999, prevedea expres protejarea acestei comori forestiere extrem de valoroase: „Conservarea biodiversității și asigurarea stabilității, sănătății și multifuncționalității pădurilor prin: ocrotirea, prin mijloace specifice, a circa 400.000 ha păduri naturale și cvasi-virgine existente în Carpații românești.”

Pădurea continuă să fie supusă unor agresiuni fără precedent, în ciuda inițiativei din anul 2015 a Preşedinției României, susținută de Academia Română, de a introduce în legislaţia aferentă siguranţei naţionale prevederi prin care este considerată ameninţare la adresa siguranţei naţionale ”orice acţiune sau inacţiune care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului forestier, cinegetic, cu consecinţe la nivel naţional sau regional”.

Cum s-a ajuns aici?

Există o discordanţă majoră între gradul actual de acoperire a teritoriului ţării cu păduri (29%) şi procentul optim de împădurire (40%) stabilit prin Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă din anul 1999 și susținut de Academia Română în anul 2016. Acţiunile de împădurire a ţării în afara fondului forestier sunt astăzi la cel mai redus nivel din istoria postbelică. Pentru a ajunge la procentul optim de 40%, România trebuie să crească suprafața împădurită a țării de la 6.929.047 hectare (suprafața împădurită în prezent, potrivit IFN) până la 9.540.000 hectare, adică trebuie plantate 2.610.953 de hectare cu păduri noi. Considerând media de 157,5 hectare de păduri noi, pentru care există date oficiale (2017-2018), rezultă că procentul optim de împădurire de 40% va fi atins în anul 18597, adică peste 16577 de ani.

Managementul deficitar al pădurilor României este reflectat și de ponderea foarte ridicată a tăierilor de igienă și accidentale, utilizate pentru înlăturarea efectelor generate de diverși factori vătămători. Acest lucru demonstrează că tăierile de îngrijire și conducere a arboretelor și tăierile de regenerare nu sunt realizate corect sau nu sunt realizate deloc, fiind nevoie să fie înlocuite de tăieri cu caracter special, conjucturale, utilizate de asemenea și pentru a tăia lemn de calitate atunci când a fost epuizată cota de lemn aprobată pentru anul respectiv. Potrivit datelor INS, prin tăierile de igienă și cele accidentale se exploatează anual aproximativ 2 milioane m3.

Lucrările de amenajare a bazinelor hidrografice torenţiale au ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 80 de ani. Aceste lucrări presupun crearea unor zone de vărsare, liniștire și stabilizare a debitelor apelor curgătoare, inclusiv în zone împădurite care periodic pot deveni mlaștini. Mai mult, majoritatea izvoarelor din Câmpia Română au dispărut în urma defrişărilor pădurilor produse de-a lungul timpului, iar cele care au rămas au un debit redus şi un regim instabil.

În pofida amplificării efectelor schimbărilor climatice şi a insistenţelor unor entităţi, acţiunea de creștere a suprafețelor cu perdele forestiere pentru protecția culturilor agricole, căilor de comunicație și a așezărilor omenești este practic nesemnificativă.

Codul silvic actual este în contrast cu amploarea şi intensificarea proceselor de uscare şi degradare a multor păduri, afectate deja de efectele schimbărilor climatice. Programul naţional al reconstrucţiei ecologice a pădurilor destructurate este insuficient reglementat. Sectorul forestier, structurat și astăzi pe realitățile anilor 1980-1986 (cand s-a conceptualizat managementul silvic prin adoptarea normelor pentru silvicultură), se zbate in propria neputință generată de lipsa de adaptare la contextul actual (economie de piață, proprietate diversificată asupra terenurilor forestiere, diversificarea cerințelor actuale ale societății față de pădure, schimbări climatice, etc.). Normele tehnice care reglementează managementul pădurii sunt gândite pentru o industrie de profil aflată in proprietatea statului, când estimarea masei lemnoase pe picior realizată pe baza APV era suficientă pentru economia forestieră planificată. Mai mult, atribuirea pădurilor de Stat unei singure regii a condus inevitabil la o situație de monopol, concurența pentru o administrare sustenabilă a pădurilor lipsind în prezent cu desăvârșire.

Retrocedarea pădurilor către foștii proprietari sau moștenitorii acestora nu s-a făcut cu prudență, consecințele pentru fondul forestier restituit fiind dezastruoase în multe zone ale țării. Suprafața fondului forestier la nivelul anului 2018 era de 6.929.047 ha, dintre care doar 3.135.927 ha mai rămăseseră în proprietatea publică a statului, administrată de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. În mare parte din pădurile retrocedate nu se face silvicultură, ci doar exploatare neurmată de regenerare. Cauza acestei situații este mai ales codul silvic, care, în definiția juridică a pădurii, precizează doar “teren cu folosință pădure”, conform amenajamentelor silvice din anii 1990. Niciunde nu se evidențiază funcțiile sociale și de protecție ale pădurilor, esențiale pentru mediu. Chiar dacă rigorile administrației fondului forestier, proprietate publică a statului, sunt mai ridicate, tendințele nu sunt nici aici adaptate nevoilor reale a pădurilor – tot mai multe păduri cu funcții de protecție fiind incluse într-un regim intensiv de exploatare.

Politicul, administrativul și pădurea

Spre deosebire de secolul al XIX-lea, când specialiștii au optat pentru silvicultura ecologică, regresul din prezent este dublat de o clasă politică submediocră care nu este capabilă să pună capăt tăierilor ilegale și lasă de multe ori senzația că mai degrabă caută soluții pentru legalizarea acestora. Mai mult, administrația silvică actuală este afectată de imixtiunea politicului în sectorul silvic, în promovarea în funcțiile de conducere de la toate nivelurile, prevalând apartenența politică în detrimentul competenței.

Datele din Inventarul Forestier Național au arătat că tăierile ilegale au crescut de la o medie de 8,8 milioane m3 lemn/an în Ciclul 1 (2008-2012) la 38,6 miloane m3 lemn/an în Ciclul 2 (2013-2018), dintre care doar aproximativ 18 milioane m3 au fost extrase în mod legal, în ciuda intervenției Președintelui României din anul 2015 și a recomandării Academiei Române de limitare a volumului exploatărilor forestiere la cel mult 17 milioane m3/an.

Potrivit unui raport Greenpeace, la nivelul anului 2018, autorităţile de control au fost capabile să depisteaze doar 1% din totalul tăierilor ilegale de lemn care au loc în România, respectiv 200.000 m3 din cele aproximativ 20 de milioane m3 lemn tăiat ilegal anual în ţară. Din cauza relaxării Legii Contravențiilor, la jumătatea lui 2017, numărul mijloacelor de transport confiscate a scăzut cu 74% în contextul în care volumul de lemn tăiat ilegal și raportat de autorități a crescut.

Inițiativele procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și ale unor membri ai Parlamentului României pentru înființarea procuraturii pentru mediu sunt încă tergiverstate. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM) ar urma să ancheteze, printre altele, tăierile ilegale de păduri, degradarea ariilor protejate, braconajul și traficul cu animale sălbatice.

Guvernul și Parlamentul României au permis în ultimii 20 de ani, în mod inexplicabil, exercitarea unui stres fără precedent asupra pădurilor pe două direcții majore, fără o evaluare serioasă a impactului cumulat asupra mediului și a capacității de suport a ecosistemelor:

a) deschiderea de noi fabrici cu mare capacitate de procesare de lemn neprelucrat intensiv.

b) existența unui număr foarte mare de locuințe care utilizează lemn pentru încălzire, gătit și asigurarea apei calde, prin arderea acestuia în sobe vechi, cu un randament scăzut, sau chiar prin instalarea unor centrale ineficiente și poluante pe lemn.

Situatia este recunoscută, documentată de Institutul Național de Statistică (INS) și prezentată în „Raportul de examinare preliminară pe piața comercializării masei lemnoase cu destinația lemn de foc”, elaborat în anul 2018 de către Direcția Teritorială a Consiliului Concurenței.

Potrivit raportului, s-a ars mai mult lemn decât s-a tăiat legal, fără a lua în considerare lemnul necesar pentru industrie și alte utilizări.

În acest context, stresul asupra pădurii s-a materializat și în reducerea semnificativă a suprafaţei arboretelor exploatabile, ca urmare a tăierilor excesive din ultimele decenii, astfel că în prezent majoritatea arboretelor de munte şi dealuri au vârste sub 80 de ani (adică sub vârstele exploatabilităţii). De aceea, persoanele interesate, din acest segment al industriei lemnului, solicită în mod iresponsabil majorarea volumului de exploatat prin reducerea vârstelor de tăiere. Se face abstracţie de faptul că aproape un sfert din pădurile ţării îndeplinesc funcţii speciale de protecţie de mare importanţă pentru siguranța națională (tipurile funcţionale I şi II), motiv pentru care ar trebui să se facă doar lucrări de conservare. De asemenea, mai ales în zonele de câmpie şi de deal există un deficit major de suprafețe împădurite și de arborete exploatabile, potrivit Academiei Române.

În consecinţă, s-a redus semnificativ calitatea vieții oamenilor, potenţialul pădurilor pentru combaterea hazardelor climatice, hidrologice şi geomorfologice și a fost afectată biodiversitatea. Anual, 20 755 de români mor din cauza poluării, dintre care 15 126 din cauza poluării aerului, potrivit celui mai recent raport al organizației Global Alliance on Health and Pollution (GAHP), înființată în comun de Banca Mondială, Comisia Europeană, ONU și ministere ale mediului și ale sănătății din peste 25 de state.